Visez urat when in limbo

Nu mai suport caldura asta, de umiditate nici nu mai zic. Asud. asta e activitatea mea principala, goddamnit.

Noaptea trecuta am avut un vis groaznic si lucid de  la un punct incolo. Visam ca eram plecata in Targoviste la ai mei, nefastul era acasa, in Buc. Incepe un cutremur, fug eu, mama si tata afara. Pagube imense, blocul meu de 10 etaje era indoit ca o bucata ieftina de fimo de la etajul 2 in jos. Primul meu gand, in timp ce fugeam afara, era la Silviu, pentru ca dormea in buc, in blocul nostru cu bulina.
 Oamenii in jurul meu formasera o coada imensa, nu stiam pentru ce e, dar i-am lasat mamei vorba sa-mi pastreze loc si am fugit inapoi in bloc. Mi-a fost frica sa intru.... Dar am capatat niste coaie si am intrat pe partea mai putin indoita (stau la parter) , m-am urcat pe niste scaune si am intr4at pe geam, pentru ca imi vroiam telefonul neaparat!  Eram ingrijorata ca pentru propriul meu copil, si chiar eram, pentru ca nici de ala mic nu stiam nimic. Sun, nu raspunde. sun iar si iar si iar, ma gandeam ca o fi fugit afara si telefonul i-a fost smashuit sau ceva. Speram.
Ma intorc afara, era inca noapte si o lumina difuza imi facea tensiunea sa creasca exponential. Coada se terminase, ajunsese randul mamei sa treaca prin portita respectiva, din iedera, prin care trecusera toti oamenii respectivi. Il ia pe tata de mana si intra... se pare ca era un fel de cununie, ca sa trreaca mai departe impreuna. Eu le-am zis ca nu plec nicaieri fara Silviu si am fugit in bucuresti. Intre timp imi sun proprietara si o intreb daca stie ceva.  Raspunde pisicos, de parca a fost cutremur numai in DB, inchid nervoasa si ajung in Bucuresti. blocul era la fel de indoit ca cel al parintilor mei, intru si incep sa caut. Pana la urma il gasesc pe scari debusolat, in pantalonii mei de pijama. Incep sa lacrimez de usurare ca e ok si il iau in brate, dar dragul de el ma intreaba.. cine sunt.
In momentul ala incep stupefiata sa-i zic sa taie crapu si fac un rezumat micut al vetii noastre conjugale. Parca absent imi zice ca nu isi aminteste de mine dar e ok. Singura metoda de a-i demonstra ca nu mint si ca e safe cu mine era sa ii arat o poza cu noi.
Insa... nu avem NICIO POZA IMPREUNA.  muuuulti draci.
Eram ferm convinsa ca o imbratisare, o consolare sau un sarut o sa-i aminteasca de noi, dar amnezia aia il lobotomizase. Eram tare tare frustrata, dupa care m-am gasit in situatia in care ii explicam cuiva ca suntem impreuna de 2 ani si 8 luni si ma duceam catre jobul lui, avea un pub dragut. Era la bar si vine catre mine, la fel de amnezic, se lasa putin pe vine si imi saruta pantecele ocupat de cineva mic, pe care-l intreaba "ce faci ma frumosule, mai stai mult la copt? Hai odata,ma plictisesc."
In momentul ala ma apuca o durere de ovare inimaginabila , in somn si in plan real- durere de o am de cand m-am trezit- si iese din mine un ceva mic si blond, moment in care Silviu se hahaie la mine, imi zice ceva de puterea lui de convingere si eu il injur de maica-sa ca din vina lui ma dor toate alea si ghici ce, nu mai era absent. "Taci ma ca tie ti s-au aprins calcaiele dupa mine prima!" . I s-au umplut ochii, era el,isi amintea tot si era acolo.
Chiar  e nevoie de cineva in plus, ca sa ne simtim completi.

Foarte, foarte dubios visul ala. Am incercat sa ma trezesc dar nu puteam singura, tin minte ca m-a intrebat S ce am, ma trezeste, "ah, dormeai..scuze" si imi intoarce curu.  Fiecare cu jumatatea lui de saltea.... abia astept toamna.

Sunt tare debusolata. Trebuie sa fac o poza maine.