Incepe sa ma irite faptul ca incep sa scartai din toate incheieturile. Dupa ce am inceput ziua cu tusit sange, o termin cu dureri atroce de rinichi. 20j de ani. Ceva imi scapa.  Dar, la dracu, cati si cate nu mi-au scapat pana acum? 


Come rain or shine, the candleburn remains by carving your name into my arm. 


Azi m-am surprins intr-o ipostaza pe care o detest cu salbaticie. Carpa moale. Fuck no, m-am saturat de ea, ca toti ceilalti, de altfel. Irrespective of that, tot ea e  aia care nu adoarme singura azi, pentru ca e singura. Si pentru ca are cui simti lipsa. Facand abstractie de cat m-a infuriat situatia ingrata, m-a cutremurat senzatia de vulnerabilitate in fata a  doua propozitii, propozitii pe care orice om cerebral  le-ar fi analizat si gasit o solutie. Ma rog, asta am facut-o din start, pentru ca argumentul ala chiar e pertinent si imbratisez politica "Sa-vorbeasca-acum-sau-sa-taca-pe vecie". Vulnerabilitate in fata candorii, nici nu stii cat mi-ai lipsit si cat de intensa ai revenit. Oh,  ai avut timp sa te regenerezi, futu-te-n cur pe  ma-ta.


Intre timp,tatuajul se vindeca. Ca si mine, de altfel. Am doua tipuri de bepanthen, unul mai slippery-when-wet decat celalalt.
Responsabilitate, belonging, safety, drag- in linii mari,dar perceptii subiective- asta e definitia.


Ma incalzeste. Si ma bucur ca preferi toamna.